Fostul președinte Ion Iliescu le-a mulțumit marți, printr-un mesaj publicat pe blogul personal, foștilor și actualilor angajați SPP la împlinirea a 34 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază.

Ion IliescuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Ion Iliescu a scris pe pagina personală că prin Decretul-Lege nr.204 din 7 mai 1990 se înfiinţa Unitatea Specială de Pază şi Protocol, structură în componenţa Brigăzii 30 Gardă, în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.

„Apărea o nouă bornă în construcţia instituţională a României, după Revoluţia din Decembrie 1989, precursorul Serviciului de Protecţie şi Pază, care va beneficia ulterior, în 1991, de o lege proprie. Aşadar, de 34 de ani, unul dintre pilonii democraţiei româneşti asigură normalitatea societăţii civile”, a scris Ion Iliescu, citat de News.ro.

Potrivit fostului şef al statului, „Serviciul de Protecţie şi Pază are un rol fundamental în a garanta siguranţa naţională a democraţiei şi îndeplineşte această sarcină printr-o morfologie instituţională occidentală şi europeană”.

„Aniversarea SPP presupune celebrarea unei tradiţii în educaţia şi performanţa militară, dar şi a unui spirit modern al României, care nu e cu nimic mai prejos decât al altor state din U.E. în privinţa standardelor sistemelor de apărare. Reamintesc, cu această ocazie, că ordinea civilă şi pacea sunt rezultatul unui efort corelat al misiunilor interne şi externe ale SPP, alături de alte instituţii de o demnitate egală, în spatele cărora stau profesionişti dedicaţi, oameni care dincolo de sacrificii personale, impuse de excelenţa carierei în acest domeniu, lucrează pentru echilibrul nostru social şi civil”, a mai afirmat Ion Ilescu.

„Le mulţumesc angajaţilor SPP, foşti şi actuali, pentru contribuţia la construcţia democraţiei româneşti. Sper ca această relaţie instituţională de încredere dintre SPP şi România să adauge mulţi ani de aici înainte celor 34 pe care îi sărbătorim azi. La mulţi ani, SPP !”, a mai transmis Iliescu în mesaj.